[
bio-bibliografie ]
[
referinte
]
[
texte alese
]
[
galerie foto ]
[
carte de oaspeti
]
|
◊
Ion Gheorghe – urmărit de Securitate
(Dosar de presă)
PNL –
Sinteza
conferinței extraordinare de presă din 5 dec. 2002
Senatorul Radu F. Alexandru a prezentat, în cadrul unei conferințe de
presă extraordinare organizate joi 5 decembrie, câteva probe care
demonstrează că actualul deputat PSD, Ristea Priboi, a făcut poliție
politică. Senatorul a pus la dispoziția presei două note informative -
documente autentice - provenind din arhiva CNSAS, dosarul I/622,
referitoare la urmărirea informativă a poetului Ion Gheorghe (prezent,
dealtfel, la conferința de presă). Notele respective vizau atât
activitatea și atitudinea politică a poetului Ion Gheorghe, respectiv
conținutul poeziilor sale, cât și viața familială. Una dintre cele două
probe purta semnătura lt.col. Ristea Priboi, era datată iunie 1969, era
adresată Consiliului Securității Statului - Direcția I-a și purta
mențiunea "strict secret". Cea de a doua notă informativă era adresată lt.
Priboi Ristea de către o sursă informativă și cuprindea, în anexă, poezia
"Cărămida", semnată Ion Gheorghe.
Senatorul Radu F. Alexandru a declarat că "cele două materiale
reprezintă o probă de necontestat a faptului că Ristea Priboi a făcut
poliție politică împotriva segmentului din populația României care s-a
aflat sub o continuă supraveghere în timpul regimului comunist, respectiv
scriitorii.
Domnia sa a reamintit că revista "România
literară" - la care poetul Ion Gheorghe colabora, alături de alte nume
prestigioase ale literaturii române contemporane - a reprezentat una
dintre publicațiile de rezistență împotriva fostului regim.
"Este clar că Ristea Priboi a mințit atunci când a declarat că și-a
desfășurat activitatea exclusiv în domeniul informațiilor externe și că el
a făcut poliție politică", a subliniat senatorul Radu F. Alexandru. El a
reamintit că, la data la care Ristea Priboi și-a depus candidatura pentru
alegerile generale din anul 2000, a prezentat o declarație olografă, prin
care nega orice fel de activitate sau relație cu poliția politică.
În consecință, senatorul Radu F. Alexandru a cerut Parchetului
General să se autosesizeze, pe baza dosarului aflat în arhiva CNSAS, și de
asemenea, a solicitat Ministrului de justiție să demareze în procedură de
urgență demersurile legale pentru ridicarea imunității parlamentare a
deputatului Ristea Priboi pentru ca justiția să-și poată urma
nestingherită cursul.
În același context, senatorul liberal a atras atenția asupra faptului
că probele prezentate sunt în contradicție evidentă cu declarațiile
premierului Năstase, care a afirmat că l-a apărat, îl apără și îl va apăra
pe Ristea Priboi, deoarece nu există probe împotriva acestuia.
"Adrian Năstase se află în fața a două
variante: ori nu a știut de implicarea lui Ristea Priboi în activități de
poliție politică, atunci când l-a solicitat în calitate de consilier
parlamentar și, în cazul acesta trebuie să-și recunoască greșala și să-și
ceară în mod public scuze; ori - dacă a cunoscut situația - se face
vinovat de complicitate la infracțiunea de fals și uz de fals și, în acest
caz, singurul gest care îi rămâne de făcut este să-și dea demisia" - a
declarat Radu F. Alexandru.
Senatorul liberal a anunțat, de
asemenea, că va deschide o acțiune civilă împotriva lui Ristea Priboi, ca
urmare a repetatelor calomnii făcute împotriva sa.
(http://www.pnl.ro/)
<<<

Adevarul
– 06/12/2002
Poetul
Ion Gheorghe, urmărit de poliția politică
Senatorul PNL Radu F. Alexandru a facut publice, ieri, o serie de
documente care atesta ca deputatul PSD Ristea Priboi a facut politie
politica in perioada 1969-1975. Radu F. Alexandru a prezentat presei doua
note informative din dosarul de Securitate al poetului Ion Gheorghe, in
care este mentionat numele lui Ristea Priboi, pe atunci locotenent. Una
dintre note, pe care scrie dactilografiat "primit: lt. Ristea Priboi" si
care dateaza din 30 mai 1969, este semnata de informatorul "Gheorghe Lupu"
si furnizeaza, in casa conspirativa "Elefterie", informatii despre
activitatea revistei "Romania literara", facand aprecieri despre poeziile
lui Ion Gheorghe si despre Fanus Neagu si Aurel Dragos Munteanu.
Autenticitatea documentelor nu poate fi pusa la indoiala, deoarece ele
provin de la CNSAS, purtand antetul Serviciul de arhiva al Consiliului. In
ceea ce-l priveste pe Ion Gheorghe, acesta a afirmat ca nu l-a cunoscut
niciodata pe Priboi si ca a luat cunostinta de existenta dosarului sau de
Securitate in primavara acestui an, cand l-a cerut de la CNSAS. Senatorul
liberal a cerut Parchetului General sa se autosesizeze in cazul
deputatului PSD, pe care l-a acuzat de fals si uz de fals, atunci cand a
declarat ca nu a facut politie politica. Radu F. Alexandru a solicitat si
ministrului Justitiei sa inceapa demersurile pentru ridicarea imunitatii
parlamentare a deputatului pesedist.
Liliana
RUSE
<<<
Trecutul
"securistic" incarcat al lui Ristea Priboi
Dupa ce
presa a dezvaluit implicarea lui Priboi in actiunile fostei Securitati
indreptate impotriva ziaristilor de la "Europa Libera", presedintele PSD
Adrian Nastase l-a luat sub aripa sa ocrotitoare, care i-a fost consilier
in perioada 1997-2000. "E vorba de un joc politic intern. Ristea Priboi
s-a preocupat de interesele statului roman si si-a facut datoria ca
ofiter", spunea, atunci, sigur pe el, Adrian Nastase. Nici presedintele
Ion Iliescu nu s-a lasat mai prejos, invocand "dreptul la integrare" al
lui Priboi, fost ofiter in cadrul DIE. Mai mult, in martie 2001, CNSAS i-a
dat certificat de buna purtare, garantand ca Ristea Priboi nu a facut
politie politica.
In urma semnalelor negative venite din mediile diplomatice
internationale, puterea s-a vazut nevoita sa isi domoleasca sustinerea
pentru Priboi, iar, in aprilie 2001, acesta a demisionat de la presedintia
Comisiei parlamentare SIE. Lucrurile s-au calmat doar temporar, pana in
noiembrie 2002, cand, intr-o lucrare a istoricilor Marius Opran si
Stejarel Olaru, a aparut marturia lui Walter Sommerauer, care-l indica pe
Priboi drept unul dintre tortionarii implicati in reprimarea revoltei
muncitorilor brasoveni din 15 noiembrie 1987. Priboi, flancat si de asta
data de liderii PSD in frunte cu Adrian Nastase, a negat informatiile si
i-a chemat in judecata atat pe muncitor si pe cei doi istorici, cat si pe
gazetarii care au relatat aceasta poveste. "Daca acuzatiile la adresa lui
Ristea Priboi se vor dovedi adevarate, atunci el nu mai are ce cauta in
viata politica", afirma secretarul general al PSD, Cozmin Gusa, portavocea
partidului aflat la guvernare. Ramane de vazut daca liderii pesedisti isi
vor mentine acum aceasta promisiune de rejectare a lui Priboi sau vor
continua sa faca un zid de aparare in jurul lui.
Presedintele Comisiei SRI despre cazul Priboi
In ceea
ce priveste dezvaluirile facute, joi, de senatorul Radu F. Alexandru, care
a adus noi dovezi despre deputatul Ristea Priboi, care ar fi facut politie
politica, Ion Stan a precizat ca CNSAS este singura institutie abilitata
sa stabileasca, in baza unor probe detinute in arhive sau de alte
persoane, implicarea in activitati de politie politica. Intrebat cum isi
explica faptul ca SRI si SIE nu au pus la dispozitia CNSAS toate
documentele in cazul Ristea Priboi, Ion Stan a aratat ca, pentru el, ca
presedinte al Comisiei SRI, "a stabili, acum, responsabilitatea SRI sau
CNSAS ar fi un act iresponsabil". El a spus ca SRI are arhiva pregatita sa
o puna la dispozitia CNSAS.
Gheorghe
Onisoru serveste circumstante atenuante:
"Dl. Priboi era tanar si poate facea un fel de practica". Presedintele
Colegiului CNSAS, Gheorghe Onisoru, nu este convins ca documentul care-l
incrimineaza pe Ristea Priboi ar proba o activitate de politie politica.
"Este greu de stabilit acest lucru, e o chestiune controversata si numai
Colegiul se poate pronunta, pe baza mai multor documente in acest sens",
spune Onisoru. Mai mult, el cauta circumstante atenuante pentru securistul
Priboi: "In document este vorba despre activitatea unui ofiter care aduna
note informative de la un infomator intr-o casa conspirativa. Din
informatiile noastre, dansul era tanar pe atunci. Abia terminase studiile
de specialitate. Poate sa fi fost un fel de practica pe care o facea dl.
Priboi...". Cat despre autosesizarea Colegiului CNSAS pentru "practica"
efectuata de actualul deputat PSD, Onisoru apreciaza ca ar fi posibila
doar dupa deblocarea crizei in care se afla institutia abilitata sa
deconspire Securitatea ca politie politica.
Alin BOGDAN, Liliana
RUSE
<<<
Ev.
Zilei – 06/12/2002
Priboi,
dusmanul scriitorilor pesimisti
Documente din Arhivele Securitatii dovedesc ca omul de casa al premierului
Nastase a facut politie politica Senatorul PNL Radu F. Alexandru a
prezentat ieri mai multe documente din arhiva CNSAS din care reiese ca
deputatul PSD Ristea Priboi a facut politie politica inainte de 1989.
“Este limpede ca Ristea Priboi a mintit atunci cind a afirmat ca si-a
desfasurat activitatea numai in probleme de siguranta externa�,
a spus senatorul liberal, care a venit la conferinta de presa insotit de
victima, poetul Ion Gheorghe. Deputatul PSD nu a putut fi contactat ieri,
fiind plecat din tara, dupa cum ne-a explicat secretara lui Priboi.
“Un popor de pesimisti construieste socialismul”. Nota informativa a
fost redactata in primavara anului 1969 si poarta semnatura
dactilografiata a locotenentului Ristea Priboi, de la Inspectoratul de
Securitate al Municipiului Bucuresti. In fapt, este vorba despre o nota in
care Priboi informeaza pe cale ierarhica asupra relatarilor obtinute de la
sursa “Gheorghe Lupu�
despre situatia de la revista “Romania literara�.
Asa cum se afirma acolo, in revista urma sa apara un poem al lui Ion
Gheorghe, ce “fusese paginat, dar a fost scos de Geo Dumitrescu care l-a
considerat o diversiune, cu atit mai grava cu cit ar fi aparut chiar
intr-un numar de 1 Mai�.
Priboi mai informeaza ca “in revista se strecoara unele formulari care
sursei i se par de natura a prezenta o imagine deprimanta, maladiva, a
vietii noastre�.
Spre exemplificare sint redate unele extrase din revista, fiind citat
Aurel Dragos Mun-teanu care afirma ca “omul nu este o fiinta recuperabila�,
iar unul dintre personajele cartii sale vorbeste despre “adincul sau
pesimism care este al nostru, al tuturor�.
Concluzia lui Ristea Priboi fata de toate acestea (o concluzie care se
transforma intr-un avertisment) este urmatoarea: “Deci un popor de
pesimisti care construieste, azi, socialismul”.
Linia marxist-leninista
Faptul in sine ii pare destul de grav locotenentului de Securitate Ristea
Priboi. In consecinta, el trimite Directiei I a Consiliului Securitatii
Statului dosarul “Romania literara�,
la care ataseaza fotocopia poemului scris de Ion Gheorghe. “Persoanele ce
apar in nota sint intr-un obiectiv deservit de Directia I in care sens vom
trimite nota spre exploatare organelor competente�,
explica Ristea Priboi.
In finalul notei redactate de Priboi, acesta isi informeaza
superiorii ca a stat de vorba cu sursa “si i s-a spus ca in toata
activitatea sa sa aiba drept tel invatatura marxist-leninista, politica
partidului nostru si sa fie foarte atent la discutiile ce se poarta
deoarece astfel de discutii au loc”.
PNL cere Parchetului sa se autosesizeze
In opinia lui Radu F. Alexandru, aceste
documente reprezinta o proba de necontestat ca Ristea Priboi a facut
politie politica. Mentionind ca in anul 2000 actualul deputat PSD a dat,
la fel ca toti parlamentarii, o declaratie prin care nega faptul ca a
facut politie politica, senatorul liberal solicita Parchetului General sa
se autosesizeze in legatura cu acest caz. “Sintem in fata unei infractiuni
de fals si uz de fals�,
mai spune Radu F. Alexandru, care-i solicita, de asemenea, ministrului
justitiei sa declansese “in procedura de urgenta�
demersurile necesare ridicarii imunitatii parlamentare�.
Nu in ultimul rind, Radu F. Alexandru a reamintit declaratiile de
sustinere ale premierului Adrian Nastase in favoarea fostului sau
colaborator si prieten, precizind ca in cazul in care acesta stia despre
activitatea lui Priboi s-ar impune ca premierul sa-si prezinte demisia.
Documetele care-l incrimineaza pe Ristea Priboi au fost aduse senatorului
PNL de poetul Ion Gheorghe, care primise copii dupa dosarul sau de la
Securitate in urma cu numai citeva zile. Presedintele Uniunii
Scriitorilor, Eugen Uricariu, s-a aratat mirat ca scriitorul Ion Gheorghe
a fost urmarit de Securitate, poetul fiind, in opinia sa, “fundamendalist
de stinga�.
Uricariu a adaugat insa ca tocmai “excesele de stinga” e posibil sa-l fi
adus in atentia Securitatii.
(Cristian Sutu)
Horia
Roman Patapievici: “E un document autentic”
Despre
nota atribuita lui Ristea Priboi, Horia Roman Patapievici afirma ca “e un
document autentic produs de fosta Securitate. Interesul acestui document
este foarte mare pentru ca el arata ca domnul Priboi a trecut prin etape
ale activitatii sale care nu sint doar cele cu care domnia sa se lauda, ca
a servit patria facind spionaj in favoarea ei. Poate fi considerat o proba
de politie politica in masura in care a stringe informatii din redactiile
revistelor literare si a folosi aceste informatii impotriva unor oameni
reprezinta politie politica. In mod clar, activitatea aceea e de politie
politica. Domnul Priboi trebuie sa-si aplice din proprie initiativa
lustratia si sa se retraga din viata publica”.
Cristian Sutu
<<<
Cotidianul - 06/12/2002
Poetul Ion Gheorghe urmarit de Ristea Priboi
Senatorul liberal Radu F. Alexandru a adus ieri probe impotriva
deputatului PSD Ristea Priboi pentru a demonstra ca acesta a facut in
perioada comunista politie politica. Dovezile sunt doua documente gasite
in dosarele de urmarire informativa al poetului Ion Gheorghe, document in
care apare “dactilografiata“ semnatura “locotenentului Ristea Priboi”.
Poetul Ion Gheorghe si-a vazut dosarul la CNSAS anul trecut si a
primit o copie a lui in urma cu cateva zile. Desi era un om cu idei de
stanga (si a fost si membru de partid), el a fost urmarit nu pentru ca a
contestat regimul comunist, ci pentru ca a criticat politica acestui regim
in opera sa. Conform lui Radu F. Alexandru, dosarul de securitate al lui
Ion Gheorghe are numarul de inregistrare 622 si pe coperta lui este
specificat ca are 62 de pagini, dar, a adaugat senatorul liberal, in
interior sunt mai putine pagini. Documentele din dosar arata ca poetul a
fost urmarit in perioada 1969-1975, perioada in care i-au fost publicate o
serie de volume, dar cenzurate. “Nu erau tampiti, ii interesau cartile”, a
spus Ion Gheorghe.
Documentele pe care apare numele lui Ristea Priboi poarta precizarea
“strict secret” si dateaza din 30 mai si 16 iunie 1969. In conformitate cu
ele, Priboi transmitea informatiile pe care le afla despre “obiectiv” de
la “surse” catre Consiliul Securitatii Statului, Directia I,
Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucuresti. Intr-una dintre
notele informative semnate de Ristea Priboi se face referire la un poem al
lui Ion Gheorghe care urma sa apara, dar a fost scos din numarul de 1 mai
al revistei Romania literara.
Poetul a declarat ca nu l-a cunoscut niciodata pe Ristea Priboi si ca
urmarirea sa nu a dus la arestarea sau torturarea sa. El a recunoscut ca
i-a identificat pe informatorii care l-au urmarit, dar a spus ca, in
prezent, foarte multi sunt morti.
Cele
doua materiale se constituie intr-o proba de necontestat ca Ristea Priboi
a facut politie politica. E limpede ca a mintit cand a spus ca s-a ocupat
doar de informatii externe. Probele il acuza pe Ristea Priboi si nu Ion
Gheorghe”, a precizat Radu F. Alexandru. Senatorul liberal l-a acuzat pe
Ristea Priboi de fals si uz de fals in declaratiile facute in alegerile
din 2000, cand a depus o declaratie olografa prin care a negat orice fel
de activitate de politie politica. Din acest motiv, Radu F. Alexandru a
cerut Parchetului General sa se autosesizeze avand la dispozitie dosarul
CNSAS. De asemenea el a solicitat Ministerului Justitiei sa declanseze
procedura legala de ridicare a imunitatii parlamentare a lui Priboi pentru
ca Justitia sa poata sa-l ancheteze. Plecat in strainatate, acesta nu a
putut fi contactat pentru declaratii.
Bizar este ca in ultimul an CNSAS a cerut cu insistenta documente de
la SRI si s-a plans ca serviciul a refuzat sa le furnizeze probe despre
activitatile lui Priboi, dar in acest timp aveau referiri despre el in
propria arhiva. Horia Roman Patapievici explica acest fapt prin blocajul
existent la CNSAS. “Noi abia incepusem sa investigam ofiterii implicati in
dosarele informatorilor publicati in Monitorul Oficial. Daca am fi
functionat normal am fi trecut de momentul acesta si am fi ajuns la alti
securisti, din alte dosare. Daca dosarul acesta a intrat in lucru la cei
de la investigatii dupa data de 17 octombrie, atunci fireste ca nu am
ajuns sa-l mai vedem”, a declarat el.
<<<
|
|